Bon Jovi va lansa anul viitor al 15-lea album

Trupa rock Bon Jovi a anunţat, marţi seară, ca anul viitor va lansa un album, al 15-lea al grupului, care va cuprinde în special piese cu teme sociale.

 

Liderul grupului, Jon Bon Jovi, a anunţat că materialul discografic se va intitula „Bon Jovi: 2020”, scrie Variety.

„Este un an electoral, aşa că de ce nu? Nu aş putea să îl numesc mai rău”.

 

Un alt motiv care a dus la această titulatură îl reprezintă, a explicat el, acela că are „o viziune clară” după lansarea celui mai recent album, „This House is Not For Sale” (2016).

„În «This House is Not For Sale» ne-am ocupat de probleme personale, iar acum e rămas în spate. Mergând mai departe, am o viziune clară”. 

Bon Jovi a mai spus că noul album va aborda teme sociale, va cuprinde cântece inclusiv despre veterani şi stres post-traumatic, despre atacurile armate recente din Ohio şi Texas.

„Sunt foarte mulţumit de el. Este un disc diferit”.

Jon Bon Jovi a vorbit despre noul album în timpul unui concert din cadrul festivalului The Runaway to Paradise Mediterranean Cruise, produs de Sixthman. Vasul de croazieră călătoreşte, de luni, din Barcelona spre Palma. 

Bon Jovi a concertat în luna iulie la Bucureşti, în cadrul turneului „This House is Not For Sale”. Acesta a fost al doilea show susţinut de grupul american în Capitală.

Trupa Bon Jovi a fost înfiinţată în 1983 de solistul Jon Bon Jovi, clăparul David Bryan şi toboşarul Tico Torres. Formaţia americană a debutat discografic în 1984, a fost recompensată cu numeroase premii şi distincţii muzicale, inclusiv cu un trofeu Grammy şi două American Music Awards.

Din formula originală au făcut parte chitaristul Richie Sambora, care a părăsit grupul în 2013, pentru a urma o carieră solo, şi basistul Alec John Such, care a fost dat afară din trupă în 1994.

În 2018, Bon Jovi a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

Rate this item
(0 votes)
Login to post comments

 

Gaseste-ne pe facebook

 

 

Cauta in site

Vezi concertele lunii